Despre noi

Povestea noastră
Povestea Asociației Bloom The World a început în 2019, de când am început să organizăm evenimente unice și întâlniri culinare în locuri spectaculoase din România, reușind să adunăm comunități diverse în jurul aceleiași mese. De atunci și până în prezent, în fiecare lună, alături de artiști locali și artizani, am întins masa în locuri inedite din Romania: o cascadă, un deal, un vârf de munte sau un râu, din dorința de a readuce tihna pe meleagurile românești și de a descoperi poveștile interesante ale oamenilor de lângă noi.
Masa care Unește
În 2025, ne-am lansat o provocare, aceea de a aduce 10.000 de oameni la aceeași masă, o masă de 2,7 km lungime, realizată integral din materiale reciclabile. Cea mai mare masă de acest fel din lume, atestată de Guinness World Records. Pe scurt, Masa care Unește.

Evenimentele Bloom The World
67
Evenimente
30+
Locații inedite
2500+
Oameni la masă
15+
Artiști

Misiune
Misiunea Bloom The World este să reunească comunități diverse prin inițiative culturale și sociale care promovează tradițiile românești, sustenabilitatea și solidaritatea. Organizația își propune să creeze spații autentice de întâlnire și împărtășire, prin evenimente care valorifică patrimoniul local și facilitează conexiuni umane profunde, sprijinind în același timp responsabilitatea socială și protecția mediului.
Viziune
Bloom The World își dorește să devină un reper național și internațional în domeniul inițiativelor comunitare, culturale și sustenabile, inspirând schimbarea pozitivă prin puterea tradițiilor adaptate spiritului contemporan. Viziunea ONG-ului este să transforme gesturile simple, precum împărtășirea unei mese comune, în simboluri durabile de unitate, incluziune și responsabilitate socială, construind o Românie conectată, solidară și cu un viitor sustenabil.

Valori

Solidaritate
Promovăm deschiderea și colaborarea între oameni, indiferent de medii sociale, vârstă sau cultură, pentru construirea unor punți de înțelegere și sprijin reciproc.

Respect pentru tradiții
Valorificăm și celebrăm patrimoniul cultural și gastronomic românesc, punând în valoare obiceiurile sănătoase și autentice ale comunităților.

Sustenabilitate
Ne angajăm în organizarea de evenimente și proiecte cu impact redus asupra mediului, utilizând materiale reciclabile și promovând practici eco-responsabile.

Implicarea în comunitate
Credem în puterea implicării active a voluntarilor și partenerilor, considerând că succesul inițiativelor noastre este o construcție colectivă.